Mymanu Clik+ sunt cele mai noi căști care traduc în timp real limbi străine
După creațiile Google și Bragi, Mymanu Click+ sunt cele mai noi căști care și-au propus să te transforme în poliglot vorbitor de 37 de limbi străine.
Cel mai mare handicap în momentul în care te duci într-o țară străină ține de limba localnicilor pe care nu o stăpânești. Deși s-ar putea să fii vorbitor de engleză, limba lui Shakespeare s-ar putea să nu te ajute deloc în Rusia, China, Japonia sau Egipt. În acele teritorii, cel mai bine ar fi să te bazezi pe gadgeturi pentru a interacționa cu persoanele din zonă.
Un astfel de gadget futurist care te transformă în poliglot este Mymanu Click+. Perechea de căști din imaginea de mai sus, în tandem cu un telefon, poate traduce 37 de limbi străine. Cel puțin în stadiul actual al proiectului, Mymanu se bazează în continuare pe puterea de procesare a smartphone-ului din buzunar. Cu toate acestea, perspectivele sunt optimiste și s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când vom putea lăsa telefonul acasă, dar vrem să ne înțelegem cu băștinași din teritorii îndepărtate.
Mymanu Click+ se află de mult timp în stadiu de proiect, dar prototipul prezent la CES 2018 este unul foarte apropiat de versiune comercială a produsului. Finanțarea gadgetului a fost încununată de succes pe Indiegogo în toamna trecută, iar primele exemplare ar trebui să fie livrate în luna martie a acestui an.
Traducerea efectivă se realizează printr-o combinație complexă dintre o aplicație de telefon, rețele neurale în cloud și puterea de procesare a căștilor efective. Din testele celor de la Engadget, traducerea din engleză în chineză a fost surprinzător de precisă, dar nivelul de precizie nu a mai fost același din chineză în engleză. Motivele impreciziei ar fi putut fi numeroase.
Cei care vor să pună mâna pe o pereche pot investi 300 de dolari în aceste căști când vor ajunge pe piață sau 239 de dolari dacă fac precomandă pe site-ul producătorului. Ca o notă de subsol, printre cele 37 de limbi suportate nu se numără și limba română.